cristi c.

Posts Tagged ‘lămîie’

Laudă lămâiei

In cotidiene on 14/08/2009 at 07:48

Fruct al dimineţilor eterne, aur citric pe care-l torn în creuzetul ceaiurilor negre, duşman declarat al laptelui malefic ce mi-a bântuit copilăria, bijuterie a tropicelor solare, sublimezi deopotrivă caldul şi recele, domoleşti dulceaţa zahărului şi institui noi sensuri papilelor gustative. Între roadele pomilor eşti cea dintâi. Alchimia ta este una subtilă şi modestă. Te pui în slujba tonului gustos, a ceaiului aromat, a ciorbelor fierbinţi şi mistice. Exorcizezi greţuri de stomac şi teribile mahmureli cu nonşalanţa unui şaman din alte vremuri. Fruct ecumenic, tu nu cunoşti totalitarismul bananier. Corectitudinea ta politică este desăvârşită. Te fereşti cu bună ştiinţă de simfoniile grele ale ananasului. Melodia ta este una simplă şi fără înflorituri. Cu portocala şi grapefruit-ul împarţi moştenirea acidului citric, iar cu kiwi-ul verdele proaspăt al vitaminei C. Eşti hârtia de turnesol a firii umane. Cei care nu te apreciază au sufletul murdar, acrit peste măsură. Cei care te dispreţuiesc se zbat în cea mai cruntă mizerie a spiritului.

Fericiţi cei care îţi savurează secretele căci ei nu vor mai cunoaşte greţurile matinale! (Şi vor putea apoi să-şi bea cafeaua liniştiţi.)

Anunțuri