cristi c.

Posts Tagged ‘helge lien trio’

Helge Lien Trio: Calmul soarelui de la miezul nopţii

In cronici imaginare, jazz on 01/08/2009 at 12:18

Cronică imaginară

Tot ceea ce urmează aici este un pur exerciţiu stilistic. Asta pentru cei care au scrupule. Nu am asistat la concertul celor trei susţinut de cei trei anul acesta la Gărâna, după cum s-a putut citi aici: https://oblic.wordpress.com/2009/07/22/punctul-g-de-la-garana/ însă ascultându-le ulterior albumul din 2008 Hello Troll mi-aş fi dorit să-i fi ascultat. Cei fără scrupule, ca mine, ştiu foarte bine despre ce este vorba: herghelia snobilor va începe imediat să necheze. Însă caii de rasă nu sunt  de fapt decât nişte bieţi catâri. Şi nimic nu e mai penibil decât “omul de cultură” care se şi crede cu adevărat cult (decât poate afectarea muzicianului român… sau  a scriitorului… nu?…).

Istoria jazzului este jalonată discret şi contrapunctic cu formule  a ceea ce se poate numi “trioul clasic” – pian, contrabas, tobe. Fie că ne gândim la Bill Evans cu Scott LaFaro şi Paul Motian, fie la Jarrett/Peacock/DeJohnette iar mai recent la Esbjorn Svensson Trio, avem în minte o imagine distinctă a unui echilibru aproape ideal între ritm, pulsaţie, armonie şi melodie. La fel stau lucrurile şi cu Helge Lien Trio, un combo norvegian pe care am avut plăcerea să-l audiez pe viu la Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna 2009.

Helge Lien (pian), Frode Berg (bas) şi Knut Aalefjaer (baterie) au aşteptat cu profesionalism şi încăpăţânare să se oprească furtuna care a împrăştiat majoritatea spectatorilor după sublimul recital al lui John Abercrombie. Ca şi Nik Bartsch’s Ronin în seara anterioară, Helge Lien Trio şi-au început recitalul târziu în noapte. Dar spre deosebire de elveţieni, norvegienii au cântat neamplificat, datorită condiţiilor tehnice. Fapt care însă nu a ştirbit cu nimic actul artistic, ba chiar a adăugat un plus de magie şi intimitate. Mîna de oameni care mai rămăseserăm pe baricade ne simţeam ca nişte aleşi, privilegiaţi de zeii fiordurilor că putem să le ascultăm şoapta.

Helge Lien Trio au toate şansele să ajungă la rândul lor una din formulele clasice în jazz, pentru că muzica lor posedă toate ingredientele necesare: eleganţă, prezenţă ritmică şi o certă viziune estetică, deja cristalizată într-o voce proprie. Ascultând improvizaţiile leaderului îţi este limpede că şi-a însuşit tot ceea ce a însemnat pianul în jazz şi că este la curent cu ceea ce se întâmplă în scena contemporană. Aalefjaer îi răspunde şi îl susţine cu promptitudine, având tot timpul urechea deschisă la sugestiile pianistului sau basistului – semnul unui baterist deopotrivă talentat şi inteligent. Frode Berg susţine întregul eşafodaj cu tenacitate, fără să cadă în capcana facilului, iar când ia arcuşul în mână deschide noi orizonturi armonice. Muzica este deopotrivă antrenantă şi meditativă (aşa cum deja se pare că le stă bine nordicilor în jazz). Temele se mişcă liber între melodicitate şi disonanţă atent aleasă, iar improvizaţia decurge absolut natural.

La Gărâna 2009, Helge Lien Trio au reuşit să demonstreze că amplificarea nu e totul, că sunetul are propria lui forţă, independent de mijloacele tehnice, că muzica este în primul rând instanţă sonoră naturală. Dacă Nik Bartsch’s Ronin au tradus la nivel sonor spiritul cu care scoate samuraiul sabia din teacă, Helge Lien Trio au exemplificat pe viu calmul soarelui de la miezul nopţii.